O zi din primăvara lui 2009: 5 mai

Traian Băsescu:

 

„Îmi asum, alături de toată clasă politică, responsabilitatea erorii de a promulga legea creşterii salariilor în educaţie, în condiţiile în care dascălii merită un salariu mai mare, dar noi nu am avut capacitatea să anticipăm efectele crizei economice. Vă aduc aminte că în decembrie prognoza oficială pentru anul 2009 era de creştere economică între trei la şase procente. Cred că obligaţia noastră a tuturor este să ne adaptăm la realitate.”

 

Călin-Popescu Tăriceanu:

 

„Preşedintele Băsescu a ales să pună pe primul plan interesul său politic, electoral. Nu l-a interesat niciodată ce este mai bine pentru România pe termen mediu sau lung. A crezut că cel mai important lucru este ca partidul său, PDL, să câştige cât mai multe voturi. Acest calcul simplu a stat în spatele promulgării legii, iar scuzele de acum, afirmaţiile de genul “nu am ştiut ce va urma” nu reprezintă decât o încercare de păcălire a românilor, o minciună şi o încercare de scuză pentru vina de a fi ajuns într-o fundătură morală fără precedent.”

 

Dar mult mai interesantă a fost ziua de 7 mai 2009 :

 

„Dacă elevii au explicat textul, vor putea lua punctaj maxim, iar dacă vor sesiza greşeala tot vor primi punctaj maxim. Dacă pica de exemplu un text din Eugen Ionescu, în care replicile nu ar fi avut sens, ce se întâmpla?” – Doina Pană, Secretar de stat din Ministerul Educaţiei, explicând cum poate fi evitată greşeala ministerului care a încurcat personajele lui I.L. Caragiale din Triumful talentului, transformându-l pe „Niţă Ghiţescu“ în „Ghiţă Niţescu“.

 Postat de Thales 

O zi din toamna lui 2008: 24 octombrie

Pasaje ale declaraţiei lui Călin Popescu Tăriceanu:  

Regret să constat că unii politicieni au decis că România trebuie să meargă pe drumul spre instabilitatea politică şi criză.

De aceea, toţi-de la politicieni la lideri de sindicat – trebuie să înţeleagă că o astfel de măsură este catastrofală pentru economia românească şi acest lucru este agravat de uriaşa criză economică şi financiară mondială care ar putea evident să afecteze şi ea economia României.

Ca să fiu mai bine înţeles, aş încerca să vă explic foarte simplu spunând că atunci când se anunţă vreme rea, când vine iarna, când vine viscolul este normal poate să îţi pui peste haina pe care o ai un palton, poate o căciulă, nu să îţi scoţi şi haina pe care o ai şi să ieşi în faţa viscolului în cămaşă. Cam asta, de fapt, rezultă ce am face noi dacă am aplica această lege a salarizării cu salarii majorate cu 50% în acest moment, în acest context economic foarte dificil.

De altfel trebuie să remarc că preşedintele Băsescu era de acord cu acest lucru în urmă cu o săptămână când după reuniunea Consiliul European când spunea „criza economică nu ne iartă dacă nu suntem prudenţi – şi aşa vor exista multe diminuări de investiţii, diminuări ale vitezei de realizare a investiţiilor”. Tot domnia sa spunea că – „resursele financiare care există, care pot fi atrase trebuie dirijate către producţie, către realizarea de investiţii şi nu către consum…”

Vreau să fiu foarte clar şi să fiu înţeles. Românii trebuie să ştie că aceleaşi partide care sprijină astăzi creşteri de salarii iresponsabile, mâine vor sprijini creşteri de taxe, de impozite, pentru a genera banii necesari acestor creşteri şi intrăm într-o spirală de inflaţie galopantă care va eroda puterea de cumpărare şi a salariaţilor şi a pensionarilor.

  Pasaje ale declaraţiei lui Traian Băsescu:

În procesul de promulgare Preşedintele are trei obiective asupra cărora se apleacă atunci când ia decizia de promulgare sau de trimitere la Parlament sau la Curtea Constituţională.

Cele trei obiective, conform Constituţiei, sunt următoarele: constituţionalitatea legii, iar legea cu privire la salariile profesorilor este constituţională, aşa cum a stabilit şi Curtea Constituţională a României; un al doilea element pe care Preşedintele îl are în vedere este legat de conformitatea legii şi acest aspect sau sub acest aspect atenţia Preşedintelui se îndreaptă către respectarea obligaţiilor internaţionale asumate, iar din acest punct de vedere, legea salarizării profesorilor se încadrează în obiectivele stabilite de strategia Lisabona, adică un sistem de educaţie performant. În sfârşit, al treilea aspect pe care preşedintele îl analizează înainte de promulgare este oportunitatea promulgării, având, pe chestiuni de oportunitate, singura alternativă a întoarcerii la Parlament a legii.

Consider că prin adoptarea de către sindicate, prin semnarea, prin asumarea strategiei de reformare a sistemului de educaţie, simultan cu mărirea salariilor dascălilor, se realizează un echilibru: bani contra reformă şi performanţă. Este exact ceea ce şi domnul Prim-ministru spunea, că nu se poate cere performanţă unor manageri dacă nu le dai salarii foarte mari. Or, când discutăm de profesori, ei construiesc, manageriază viitorul fiecărui tânăr din ţara asta, şi nu a unuia, nu a doi, ci a mii de tineri. Plec de la premisa că cea mai mare resursă pe care o are o naţiune, aşa cum rezultă din studiile ştiinţifice, este inteligenţa oamenilor ei. Dacă această inteligenţă nu este educată, nu este instruită, oamenii unei ţări nu pot genera performanţă.

Aş vrea însă să mai fac câteva comentarii legate tot de atmosfera publică. Ideea că nu sunt bani nu este o realitate, bugetul poate fi aşezat pe priorităţi, or din acest punct de vedere este doar o chestiune de voinţă: dacă vrei să asiguri finanţarea sistemului de educaţie sau nu, dacă vrei să asiguri resurse pentru salariile profesorilor sau nu.

Repet, susţin majorarea salariilor profesorilor din motivele pe care vi le-am prezentat, şi subliniez că aici realizăm un pact, pactul care se numeşte “salarii contra reformă”. Mi se pare inadmisibil să măreşti salarii fără să ai exigenţa creşterii performanţei, or, semnarea de către sindicat a strategiei de reformare a sistemului de educaţie este pentru mine premisa: bani contra calitate, salarii contra calitate. Deci, aş spune că bani există şi toate analizele îmi probează acest lucru.

 P.S. Va urma ”O zi din primăvara lui 2009″-

Postat de Thales

Foto: Mediafax

UDMR din opoziţie este totuşi la putere

Din Cluj, UDMR a dovedit că poate resuscita toată crema politică a ţării sau, cel puţin, crema care dă gustul momentelor politice de actualitate. Preşedintele, premierul, lideri importanţi ai partidelor parlamentare au venit la al IX-lea Congres al UDMR să se pronunţe în legătură cu problemele ţării. Congresul i-a mediatizat şi le-a promovat ideile:

1. Băsescu: “Abordările care exced Constituţia nu pot fi acceptate de stat”.

2. Antonescu: “Şi eu m-am simţit adesea minoritar în România”.

3. Boc: “Există o determinare a Guvernului României de a duce până la capăt procesul de descentralizare”.

4. Hrebenciuc: “Viitorul arată bine pentru că UDMR dă dovadă de profesionalism în Parlament şi noi am admirat acest profesionalism de multe ori”.

În ceea ce priveşte mesajul UDMR, acesta nu a ieşit atât de mult în evidenţă. Am putut remarca, totuşi, folosirea aceloraşi sintagme cu care formaţiunea politică condusă de Markó Béla ne-a învăţat de 20 de ani. Niciun rost să le enumerăm aici…

Cu toate acestea, liderii importanţi ai formaţiunii (mai vechii: Markó Béla, Borbély László, Verestóy Attila, Márton Árpád şi mai tinerii: Kelemen Hunor, Olosz Gergely, Kovács Péter, Korodi Attila, Porcsalmi Bálint) au transmis indirect un mesaj către cei care vor a-l lua în seamă: ”Fără noi nu se poate face politică în România! Fără noi viaţa socio-economică ar fi searbădă!”

La douăzeci de ani un tânăr capătă siguranţă în ceea ce priveşte gândurile şi opiniile sale, are personalitate. Tot astfel, la douăzeci de ani, UDMR este sigură pe acest principiu existenţial care a plasat-o în guvernele din ultimii 12 ani.

Pe lângă ceilalţi copii ai politicii care, de multe ori  se joacă cu păpuşi normative, UDMR se pare că ştie cum aşează piesele în acest puzzle democratic. De asta s-au convins de ceva timp şi Băsescu, şi Boc, şi Antonescu (via Tăriceanu), dar şi Geoană (N.B. Hrebenciuc ştia deja).  Întrebarea care se pune acum: de ce au venit cu surle şi trâmbiţe, la Cluj, în peţit?  Se ştie că neschimbatul procent de 6% pe care l-ar oferi comunitatea maghiară ar face bine oricărui candidat la prezidenţiale.  Să fie acesta interesul copiilor şturulbatici ai politicii?

În aritmetica constituţională un nou preşedinte ar putea însemna un nou Prim-ministru şi un nou Guvern, dar şi o altă majoritate parlamentară. Să dorească copiii aceştia ai politicii să aşeze piese în puzzle alături de UDMR?

Sunt întrebări la care trebuie să medităm, aşa cum trebuie să medităm la “a fi,  sau a nu fi” un candidat la prezidenţiale din partea UDMR. Şi dacă va fi, cum se va numi – aceasta e întrebarea.

 

Postat de Thales

Caricatura: attilabiro.wordpress.com

Carevasăzică…au (re)început Olimpiadele Comunicării

A trecut ceva timp de când am participat şi eu la Olimpiade. A fost o experienţă interesantă, chiar utilă. A fost primul meu contact cu politica, dar şi cu jurnalismul de Dâmboviţa. Concluzia pe care am tras-o după toată această experienţă? Merită încercat…

But enough about me, let’s talk about them. Şi când zic them mă refer la actualii participanţi la Olimpiade, calificaţi la proba de comunicare politică.  Nu ştiu cu câtă seriozitate au abordat fiecare dintre ei tema de preselecţie, dar ştiu că sunt curios de repartizarea echipelor pe “clienţi”.

Este extrem de important ca o echipă bună să aibă noroc la tragere şi să primească un politician cu care să poată munci. Unul care nu se implică deloc va contribui negativ la atmosfera din echipă. Unul care se implică şi oferă insight-uri utile va ajuta echipa aceea să câştige.

În rest, după o plimbare scurtă pe blogurile participanţilor, mi-am făcut o idee despre ce echipă vrea să câştige Olimpiadele de anul acesta, dar şi despre echipele care pot să câştige.

Cred că o să particip şi la conferinţa despre votul uninominal. Sunt curios dacă politicienii invitaţi vor servi publicului nişte poveşti adevărate de pe frontul uninominalului (alea cu găleţi colorate, pungi pline cu merinde, bătăi electorale) sau vor merge pe direcţia discursivă: votul uninominal = un alt mod de a face politică.

Până una alta, le urez succes celor care participă la această ediţie şi organizatorilor, pentru că se încăpăţânează (într-un sens pozitiv) să continue cu acest proiect.

Postat de Epicur

Sursa Foto: Alexandra Corolea

Spectacolul continuă…

 M-au fascinat dintotdeauna piesele de teatru. La început am mers pe cantitate. Treptat ochiul a devenit mai elevat arătându-se tot mai iritat de calitatea unor reprezentaţii obscure. Selecţia devenea acum un leac tămăduitor.

Românii sunt însetaţi de spectacol iar viaţa socială le oferă zilnic spectacole pe gustul fiecăruia. Mai mult, sunt sufocaţi de piese tot mai prost regizate. Tradiţionala ospitalitate românească ne determină să primim cu braţele deschise tot ce ni se oferă doar pentru că “nu-i frumos să refuzi”. Greşit. Ai libertatea de a alege.“Do it !”

Am asistat (cu şi fără voia mea) în “săptămâna patimilor” la două reprezentaţii diametral opuse ce au avut un punct comun: dramatismul. Una dintre ele s-a jucat marţi seară la Londra şi a durat aproape două ore. Fabuloasă interpretare! Cealaltă se dispută de o săptămână pe culoarele DNA şi sper să se încheie odată cu “săptămâna întunecată”. Scenariu lipsit de fantezie şi pus în scenă de figuranţi!

Graţie tehnologiei moderne pasionaţii genului au primit gratuit un “bilet” la reprezentaţia de pe Stanford Bridge. Fazele se succed cu repeziciune de la o poartă la alta, actorii interpretează roluri de o înaltă ţinută scenică iar publicul (inclusiv telespectator) este fascinat. Fentele, driblingurile şi golurile spectaculoase au fost marea atracţie a serii. In faţa tuturor se prezintă Lampard, Alonzo, Drogba sau Kuyt. Asta se juca la Londra.

La noi, spectacolul e mult mai grandios. “D-ale carnavalului” în variantă modernă. Urmăriri cu scârţâit de roţi, focuri de armă în miez de noapte, descinderi ale mascaţilor în locuinţele “Vipurilor” sub atenta observaţie a blitzurilor şi camerilor video. Işi fac pe rând apariţia în scenă conducători de cluburi, patroni, arbitri, înalţi magistraţi, interlopi, politicieni cu greutate interpretând la unison replici anoste dintr-un dosar fabricat demult şi scos la iveală acum. Media audio-vizuală, prinsă în plasa evenimentelor, regizează acest spectacol sinistru.

Actorii britanici evoluează încăntător, prestaţia lor culege ropote de aplauze la scenă deschisă iar finalul este halucinant. Schimburi rapide de replici, răsturnări spectaculoase de situaţie, interpreţii punctează decisiv pe gazonul londonez iar totul culmineză cu rezultatul : 4 – 4. Ca la teatru.

Interpreţii autohtoni se arată surprinşi de rolurile primite, se acuză reciproc că au venit cu lecţia neînvăţată, se contrazic în declaraţii, se căiesc şi invocă divinitatea dar sunt atraşi de lumina reflectoarelor. Domeniile din care provin figuranţii noştri sunt diverse dar cu toţii au un punct comun: imaginea. Nu contează prin ce mijloace. Au ctitorit biserici, au obţinut calificări, şi-au expus opulent limuzinele iar publicul le-a acordat generos atenţia. N-am învăţat încă să selectăm oferta. Va mai dura ceva timp.

La Londra conducătorii celor două trupe au lipsit din scenă (Terry şi Gerard) dar actorii şi-au interpretat magistral partiturile. Aplauzele se mai aud încă deşi luminile s-au stins demult. A fost o seară magică.

La noi conducătorul se doreşte scenarist, regizor, interpret, spectator, critic politic obiectiv al tuturor partiturilor jucate pe scena socio-politică. Şi asta de câţiva ani.

Inainte de a acorda aceste merite conducătorului de la Chişinău, ar fi bine maestre să faci ordine în propria trupă, să acorzi încredere oamenilor şi să laşi fiecare actor să interpreteze propriul rol. Cu siguranţă vei fi mult mai apreciat.

Săptămâna nu s-a încheiat iar spectacolul mioritic cu atât mai puţin. Bine că nu mi-am rezervat bilet. Avem cu toţii această opţiune. Dacă reprezentaţiile lor se vor juca cu sălile goale vor ieşi treptat din scenă. Asta stă în puterea noastră. Deschideţi ochii şi uitaţi-vă în jur. Veţi găsi locuri la spectacole cu adevărat valoroase.

Apropo: vă interesează ce piesă se joacă săptămâna viitoare pe scena noastră ?

Un Paşte liniştit şi să-i iertăm pentru neputinţa lor pe ai noştri!

Postat de Thales

 

Cum a ratat Becali să mănânce plăcinte machedoneşti

Dacă Gigi Becali ar fi ieşit din arest în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, s-ar fi întâmplat aşa:

De Paşti, cum e tradiţia la machedoni, Becali ar fi mâncat alături de familia sa, apoi ar fi tras o horă după ce, în prealabil, ar fi participat la slujba de Înviere, într-o biserică ctitorită de el. Apoi, îmbrăcat în straie de sărbătoare şi cântând “Hristos a înviat din morţi!” (pentru că are voce şi l-am auzit, nu demult, cântând “Cu noi este Dumnezeu!”) l-am fi văzut într-o ediţie specială la Naşu’ povestind aspecte din arest.
La emisiune ar fi sunat Preşedintele Băsescu şi ar fi avut un dialog amical cu prietenul de pahar, Becali. Băsescu şi-ar fi cerut iertare că nu a avut timp să-l viziteze, dar i-ar fi promis că va trece în zilele următoare să ciocnească un ou roşu cumpărat chiar de el din supermarket şi să bea un pahar de vin, ca-n vremurile bune. Apoi i-ar fi spus cum a fost în Beirut şi cum stă treaba cu lumea arabă.

Apoi, l-ar fi convins pe Becali că justiţia trebuie să-şi facă datoria şi în cazul lui şi că e sigur că va ieşi din problemă. Becali i-ar fi spus că nu e drept ca el să fie închis numai pentru atâta lucru. Ar fi început să-i povestească cum stă treaba cu clanurile mafiote din Bucureşti şi de prin oraşele ţării şi cum poliţia e părtaşă la fapte incredibil de violente. Becali ar fi venit cu exemple şi cu nume concrete, mai ales din judeţul în care el s-a născut: Crăcănatu, Haret sau Sgârcitu care ordonă atacuri, se ocupă cu cămătăria, sechestrează oameni primind în schimb NUP-uri. Becali i-ar fi adus aminte preşedintelui în limbaju-i specific disputele pe care le-a avut cu alde Crăcănatu pe problema Bănel; apoi, în Bucureşti clanuri precum Sadoveanu, Capone sau Domnu, Duduianu sau Pietroi ale căror acţiuni poliţia le-ar cunoaşte.

Becali i-ar mai fi povestit şefului statului cum stă treaba în general între clanuri: ele se ceartă, ele se împacă şi depind mult de domeniu pe care-l deţin. De obicei, poliţia ştie de toate lucrurile astea pentru că mai şi participă la unele acţiuni. Şi în cazul lui Becali poliţia a participat. Era doar un ins cu legitimaţie. Atâta doar.

În timpul emisiunii, pe un alt fir ar fi sunat soacra lui Geoană, Margareta, ca să-l invite personal pe preşedintele ţării la o plăcintă machedonească. În context, pentru că preşedintele i-ar fi răspuns că vine în a doua zi de Paşti, Becali s-ar fi autoinvitat cerând voie de la stăpânire să întârzie la închisoare cu o zi, care să-i fie luată după aceea din restul zilelor libere. În plus, şi Margareta şi Becali nu ar fi ratat nicidecum o horă machedonească lângă o masă cu plăcinte aburinde.

Dacă toate astea ar fi fost aşa, Naşu` ar fi fost fericit că ar fi avut audienţă, Becali că ar fi petrecut cu familia, Băsescu că ar fi mâncat plăcinte machedoneşti, Margareta că i-ar fi făcut o bucurie ginerelui ei.

Postat de Thales

P. S. Pe adresa emisiunii Naşu’ ar fi continuat să vină o mulţime de întrebări de la cei care au urmărit emisiunea din ziua de Paşti. Redăm aici doar una dintre ele: ”s-au găsit armele de la Ciorogârla?”

Caricatura : L. Maftei

Eurocampanie mai altfel în mediul online românesc

Cei de la Alegeri.TV vin cu un element nou în ceea ce priveşte comunicarea electoratului din România cu eurocandidaţii anului 2009.

Aşa cum arată şi comunicatul lor de presă, “Cu ocazia apropiatelor alegeri europarlamentare, Alegeri.TV lanseaza o initiativa unica In mediul on-line romanesc, prin care orice persoana cu drept de vot poate intra In dialog direct cu unul dintre cei aproximativ 200 de candidati la alegerile europarlamentare.”

Despre ce este vorba: vizitatorii site-ului vor pune anumite întrebări. Cei de la Alegeri.TV le triază şi le păstrează pe primele 5, cele mai des întâlnire. Cu aceste 5 întrebări se vor prezenta la cei 200 de eurocandidaţi, pentru a le cere, bineînţeles, un răspuns.

La cum văd eu toată iniţiativa, cred că este una din primele tentative de a propune un user generated journalism la noi în ţară. Am mai văzut site-uri de ştiri care promovează conţinutul generat de utilizator (vizitator), dar nu am mai văzut site-uri care să propună o formulă de jurnalism generat de vizitator.

Nu ne rămâne altceva de făcut decât să le urăm mult noroc în tentativa lor de a-i găsi pe cei 200 de candidaţi.

P.S. Mă întreb şi îi întreb, pe această cale, cum vor reuşi să îl intervieveze pe candidatul George Becali? Ar cam trebui să le strecoare anchetatorilor întrebările în dosar, pentru momentul interogatoriului. Sau ar trebui să aibă vreo pilă la Vadim Tudor, pentru momentul vizitei în scopuri electorale ale tribunului la Gigi în celulă…

Scris de Epicur

Sursa foto: Brian Fitzgerald

Moldoveni, vă sugerez călduros: treceţi Prutul!

Traian Băsescu este un preşedinte obosit. A obosit şi nu mai e în stare să pară convingător, incisiv, nici măcar în relaţia şi comunicarea cu vecinii noştri dragi, comuniştii din spatele cortinei de apă, gaşca lui Voronin.

Reacţiile de după declaraţia prezidentului sunt o dovadă clară a acestui fapt. Discursul său nu a convins, aşa că presa a ales să abordeze conflictul iscat între preşedinte şi Mircea Geoană, între preşedinte şi Adrian Năstase, între Guvern şi Impozit Forfetar, toate presărate cu referiri despre soacre şi, poate pe viitor, despre nurori.

Câştigul lui Traian Băsescu după acest discurs: minimal! Pentru nişte creşteri la sondaj, acesta trebuia să vină cu o reacţie mult mai devreme, pentru ca în cadrul discursului din Parlament să stea în faţa românilor (şi moldovenilor) şi să ofere propuneri şi acţiuni concrete prin care populaţia vorbitoare de grai românesc (din România sau Moldova) să fie protejată de bastoanele roşii. Trebuia să elimine presiunea venită din partea publicului – pe când o reacţie prezidenţială faţă de toate cele întâmplate?! – încă de la primul atac lansat de non-gratul ex-preşedinte moldovenesc, Vladimir Voronin.

S-a dorit a fi un discurs electoral, dar mă declar sceptic faţă de procentele pe care le va câştiga Traian Băsescu de pe urma lui. S-a dorit a fi un discurs corect din punct de vedere politic faţă de autorităţile europene, dar a reuşit să sublinieze, încă o dată, că România este izolată atunci când ne referim la politica ei externă. S-a dorit să se vorbească despre el trei zile şi trei nopţi de-acum încolo, dar se pare că un arbitru arestat este mai interesant decât un preşedinte încordat.

Ce am reţinut (totuşi!) după ziua de ieri: Traian Băsescu îi invită pe moldoveni să treacă Prutul. Şi această mişcare se poate dovedi una proastă, mai ales dacă avem în vedere problemele economice în care se scaldă societatea românească. Alte câteva sute de mii de imigranţi di pisti Prut nu ar face altceva decât să crească nemulţumirile majorităţii românilor, români care, fie vorba între noi, sunt profund dezinteresaţi de soarta fraţilor noştri de acolo…

Epicur

Sursa foto: Corbis

Încă un imn pentru Radu Duda – variantă primită de la o cititoare fidelă!

Personaje:
Ăla micu de vânează cocoşi – Emil Boc
Ăla mare de se crede cocoş – Traian Băsescu
Ăla din cuscă, bătut constant – Presa din România, câinele de pază din democraţia noastră

Enjoy!

Vă invităm şi pe voi să veniti cu propuneri despre…duda, duda!

Posibil imn electoral pentru Radu Duda!

more about “Cartoons – Doo Dah“, posted with vodpod

Am zis!
Cartoons – Doo Dah sau DUDA

Postat de Gorgias